
Domnule profesor Virgil Nitoi, cum a fost acest an pentru ACS Inainte Modelu?
Terminãm anul 2025 cu punctaj de locul unu si cele mai multe goluri marcate in seria noastrã dar si cele mai multe victorii acasa din serie.
Mai multe meciuri, mai multe echipe, un tur si jumãtate din retur.
Chiar dacã am avut mai multe meciuri ca in alti ani, parcursul nostru a fost superior in aceste 17 etape in care am avut si meciuri de exceptie, unul dintre exemple fiind cel cu Gloria Bãneasa cand ne-a iesit totul si am jucat din doua trei atingeri, in conditiile in care dobrogenii ne-au dat o replica solida.
Am avut si meciuri pierdute, dar si unele meciuri in care am pierdut punct ori puncte, cele cu gol primit si cedate in prelungirile prelungirilor.
Am avut si trei infrângeri.
Singura echipã care ne-a dominat si a câstigat pe merit cu noi este echipa secundã de tineret a FCSB Bucuresti, in celelalte douã infrângeri având om eliminat, ori teren greu, ne-am creat ocazii dar am ratat mult.
Cum este atmosfera in lot?
Ne axãm in continuare pe seriozitate, pe respectul dintre noi si conducerea clubului.
Avem la echipã si la stadion conditii foarte bune, douã terenuri gazonate, iar cazarea si alimentatia sunt de calitate.
Colaborarea cu Bogdan Matei?
Bogdan este un bun pedagog, are si experienta de la ligile superioare, vã spun eu cã o sã ajungã mare antrenor.
Sunt multe momente in care ne consultãm.
Despre bãietii nostri…
Seriozitatea la antrenamente, plusul de experientã al bãietilor care evolueazã de peste patru sezoane impreunã si formeazã nucleul echipei, cãpitanul Daniel Gheorghe, Cãtãlin Mãgureanu, Alexandru Petreacã, Sabin Leciu, Iunus Olabanji Fatai ori Mãdãlin Gutã, tineretea si bucuria in joc a celor care au in jur de 18 ani, Costas Sersescu, Adrian Geolea, Florentin Tiber, Laurentiu Tãnãsescu, Andrei Tuluca ori Luca Burlacu, exuberanta in joc a lui Charles McCharty, exactitatea si eficacitatea lui Cristian Stoian, si ambitia lui Ahmed Bala Ahmed, ne-au propulsat pe primul loc in clasament.
Tin sa ii urez mult succes in cariera lui Cristian Sabin Leciu, care a plecat la un club superior. Mai este inca un jucator care doreste sa plece.
Intr-o echipã de locul unu trebuie sã iasã cineva in evidentã?
Am reusit impreunã cu Bogdan Matei sã formãm o familie la echipã.
Tin sã remarc si câteva aspecte, fãrã ai supãra pe ceilati bãieti, maturitatea lui Cãtãlin Mãgureanu si Alexandru Petreacã, tehnica lui Charles McCharty, debutul la echipã cu douã goluri senzationale a lui Costas Sersescu, ori polivalenta si adaptarea rapidã la un nou post de joc a lui Laurentiu Tãnãsescu.
Sã nu-l uitãm pe cãpitanul nostru Schijã, Daniel are cea mai bunã perioadã de când joacã la Modelu.
Tot la remarcatii peste medie sã il trecem si pe tânãrul Mario Mateiu, care a evoluat si pe un post inedit, cel de fundas central la marcaj. La plusuri in mentionez si pe Guffi.
Avem si pe golgheterul Ligii a 3-a.
Da, il avem si pe golgheterul Ligii a 3-a, Seria a 3-a, Cristian Chiritã „Bestia” cu 14 goluri in 15 meciuri jucate, in unul dintre ele intrând in istoria fotbalului cu patru goluri consecutive. El vine sã finalizeze munca intregii echipe, asa cum ii sta bine unui atacant de clasã.
Jocul nostru a crescut mult cu dumneavoastra
Avem un joc elaborat, la toate actiunile de atac participã foarte multi jucãtori, ne reusesc schemele exersate la antrenamente individualizate fãcute impreunã cu Bogdan Matei, iar bucuria bãietilor la fiecare gol este invidiatã de adversari, vecinii ori colegii de serie ori cartier.
Familia Modena, Forza Modena…
Grupul nostru e este adevãratã familie, ” Familia Modena ” cum suntem alintati de suporterii modeleni.
Cum este cu 12 echipe in serie?
Avem o serie foarte echilibratã, cu cel putin opt echipe cu pretentii la clasare pentru grupa de play-off.
Revenim mai repede ca in sezoanele trecute in meciurile oficiale, la final de februarie.
Avem in 2026 un program greu, iar intrarea cu cât mai multe puncte in grupa de play-off este obiectivul principal, in acest moment am contabilizat opt puncte si putem creste, dacã colegii nostri de cartier de la Dunãrea prind unul din primele patru locuri.
A venit vacanta binemeritatã.
Intrãm in vacantã pânã pe 12 ianuarie 2026 când avem programatã reunirea la Stadionul „Vasile Enache”.
Ati stabilit si meciuri de pregãtire?
Da, pe 24 ianuarie avem stabilit un joc de pregãtire cu echipa ACS Omega Bucuresti, Lider in Seria 4 Bucuresti, neinvinsã si cu golaveraj incredibil, 108-7 in 14 meciuri.
Intre 1 si 8 februarie suntem in cantonament intr-o zonã devenitã traditionalã pentru noi, Covasna, acolo unde avem programate si douã meciuri de pregãtire, cu o echipã din Sfântu Gheorghe in 4 februarie si ACS Târgu Secuiesc in 7 februarie care evolueaza in Liga 3, Seria 2, locul 2 cu 36 puncte.
Sperãm sã fie si vremea prielnicã.
Din 10 februarie revenim in cantonamentul local la Stadionul ” Vasile Enache” din Modelu.
In 15 februarie jucãm cu ACS Academia Germanã de Fotbal din Liga 4 Bucuresti, o echipã cu obiectiv promovarea in Liga 3.
In 23 februarie cu CF Inter Clinceni Ilfov din Liga 3, Seria 5, locul 3 cu 30 puncte in 15 meciuri.
Despre lot…
Lotul nostru este unul de calitate, dar pentru viitor ne dorim sã intãrim si sã dublãm posturile acolo unde este nevoie cu doi, trei jucãtori.
17 etape ati folosit meci de meci 6, 7 juniori…
Da, am promovat si debutat anul acesta multi juniori la Liga 3. La fel ca in anii trecuti o sã organizãm incã un trial pentru juniori.
La fel, cu echipele noastre de juniori conduse cu seriozitate si mult succes de profesorul Viorel Solomon, echipe lidere in clasamentele lor, de unde ne-am dori sã promovãm cât mai multi juniori modeleni.
Scopul nostru, al ACS Inainte Modelu este si acela de a descoperi si promovara tinere talente locale.
Care este secretul, cum ii descoperiti pe acesti talentati juniori, debutanti, care joacã cu dezinvolturã meci de meci direct in Liga 3.
Secretele nu se divulgã.
Impreunã cu domnul presedinte Mihai Comsa, cel care are abilitatea de a descoperi juniori talentati prin tarã, dornici sã evolueze la nivel de Liga 3, cum a fost si vara trecutã, ne-am bucura sã gasim incã unul, doi, tineri dornici sã creascã frumos impreunã cu bãietii nostri.
Suntem in perioada traditionala a Sarbatorilor. Tin sa evidentiez si munca celor care au dus acolo sus pe Modelu: presedintelui de onoare al clubului nostru domnul primar, directorului sportiv Petre Papurica, lui Bogdan Matei, presedintelui clubui Mihai Comsa care este un om dedicat total fotbalului modelean, administratorului Marinica, baietilor care ajuta la buna desfasurarea a meciurilor de acasa, lui Florian Valsan artistul nostru, doamnelelor care se ocupa de cantonament, dar si suporterilor nostri care se insotesc mai mereu in deplasari sau ne incurajeaza acasa.
Hai, Modelu!

Programul meciurilor de pregatire, toate se disputa in deplasare:
14.01
Omega Bucuresti
4.02
Posibil in cantonament, Sepsi 2 Sfantu Gheorghe
7.02
In cantonament, Targu Secuiesc
14.02
Academia Germana Bucuresti
20.02
Inter Clinceni
28.02, runda 18
Dinamo 2 – Inainte Modelu






Leave a Reply